Despre Noi 

Suntem o organizatie juridică de drept public şi utilitate publică, non profit, autonomă, auxiliară a autorităţilor publice în îndeplinirea sarcinilor lor umanitare, derivate din tratatele internaţionale, care acţionează în cadrul juridic al dreptului internaţional, al legislaţiei naţionale, a legislaţiei proprii (Legea 139/1995, modificată şi completată de Legea 524/2004) şi în baza deciziilor organismelor statutare ale Mişcării Internaţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie.

Lege nr. 524/2004, Art. 8. – „Societatea Nationala de Cruce Rosie din Romania se bucura de protectia si de sprijinul statului si are, in calitate de organizatie de utilitate publica, dreptul de a cere sprijinul tuturor autoritatilor publice, iar acestea au obligatia de a-l acorda”

 

 

Societatea Naţională de Cruce Roşie Română

Societatea Naţională de Cruce Roşie Română, înfiinţată la 4 iulie 1876, recunoscută prin Decretul domnesc nr. 1744 din 8 septembrie 1876, a funcţionat neîntrerupt până în prezent, aducându-şi contribuţia în domeniul umanitar atât în timp de conflict armat cât şi în timp de pace.

In vederea indeplinirii misiunii sale, proiectele desfasurate de Crucea Rosie Bacau vizeaza cele 4 domenii cheie definite ca prioritare de Strategia 2010 a Federatiei Internationale, si anume: pregatirea si raspunsul in situatii de urgenta, tineret, educatie sanatate si asistenta sociala, difuzarea valorilor umanitare si a Principiilor Fundamentale.

Sarcinile şi responsabilităţile SNCRR Bacau sunt definite în Statutul său care este recunoscut de Guvernul României.


Statutul special al Societăţii Naţionale de Cruce Roşie – Filiala Bacau faţă de organizaţiile neguvernamentale, fundaţii şi asociaţii constă în faptul că este recunoscuta prin Lege specială, joacă rol de auxiliar al autorităţilor publice – pe timp de război oferă asistenţă serviciilor medicale ale forţelor armate şi în timp de pace sprijină autorităţile în sarcinile lor umanitare.

Principalele  atributii ale Societatii Nationale de Cruce Rosie din Romania sunt (Legea nr. 139/ 1995, Art. 11.):

  •   sa actioneze in caz de conflict armat, iar in timp de pace sa se pregateasca si sa actioneze, ca auxiliara a autoritatilor publice, in toate domeniile prevazute de Conventiile de la Geneva din 1949 si in favoarea tuturor celor aflati in suferinta, atat persoane civile, cat si militare;
  •   sa contribuie la ameliorarea starii de sanatate, la prevenirea imbolnavirilor si la alinarea suferintelor prin programe de intrajutorare in beneficiul colectivitatii;
  •   sa organizeze, la nivel national sau local, dupa caz, servicii de ajutoare de urgenta in favoarea victimelor dezastrelor, indiferent de cauzele si natura acestora;
  •   sa promoveze participarea copiilor si a tinerilor la activitatile specifice;
  •   sa autorizeze folosirea emblemei, pe timp de pace, conform legii;
  •   sa faca cunoscut opiniei publice, in special copiilor si tineretului, actiunile sale, cat si pe cele ale Miscarii Internationale de Cruce Rosie si Semiluna Rosie, precum si Principiile fundamentale ale Crucii Rosii, idealurile pacii, respectului si intelegerii intre toti oamenii si toate popoarele;
  •   sa incheie conventii de colaborare si sa alcatuiasca programe de actiune comune cu alte societati sau asociatii care desfasoara activitati umanitare, cu ministere si alte institutii de specialitate ale administratiei publice centrale si locale, in vederea realizarii misiunii sale umanitare;